Dare în plată credit CHF. Constatarea stingerii obligațiilor de plată ale debitorului față de care continuă executarea silită, inclusiv ulterior valorificării bunului imobil ipotecat, născute dintr-un contract de credit ipotecar, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea 77/2016, raportat la art. 8 alin. 5 din Legea 77/2016.

Judecătoria Sectorului 3 București a hotărât, prin Sentința civilă nr. 7248/26.07.2022, că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a stabili temeinicia unei acțiuni prin care debitorul urmărește stingerea obligațiilor contractuale, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 8 alin. (5) din Legea 77/2016. Prin hotărârea astfel pronunțată, instanța a stabilit…