Întâlnim deseori în practică situații a unor Reclamanți/Pârâți care nu locuiesc la adresa menționată în Cartea de identitate, acest lucru având importanță asupra stabilirii competenței teritoriale a instanțelor de judecată.
Vom analiza și reda speța unui conflict de muncă, acest litigiu generând un conflict negativ de competență între Tribunalul București (domiciliul în fapt al contestatorului unei Decizii de concediere) și Tribunalul Brăila (domiciliul din Cartea de identitate a contestatorului), supus analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Vorbim despre Decizia nr. 625 din 11 martie 2020, pronunțată de Secția a II-a Civilă a instanței supreme.
Chiar dacă este vorba de un conflict de muncă, cele reținute de ICCJ pot fi valabile și pentru alte spețe/materii.
Prin Sentința Civilă nr. 5654/18.10.2019, Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, excepție invocată din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila. Pentru a ajunge la această soluție, Tribunalul București a reținut că potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, judecata conflictelor de muncă este de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție Reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul. Mai mult decât atât, art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă Reclamantul.
Considerentele ce au stat la baza soluției Tribunalului București au fost date de faptul că Reclamantul nu ar fi făcut dovada schimbării domiciliului sau reședinței și nu mai avea nici locul de muncă în Municipiul București la data sesizării instanței, deoarece contractul de muncă încetase prin Decizia de concediere, deci anterior sesizării tribunalului.
Reclamantul a apreciat că Tribunalul București este competent teritorial să judece cauza, raportat la textele de lege anterior menționate și la faptul că locul de desfășurare a activității a fost în București, Pârâta având sediul și punctul de lucru în București, lucru dovedit cu contractul de muncă și cu un raport ONRC. Totodată, Reclamantul s-a folosit și de o adeverință emisă de Asociația de proprietari de la locuința sa efectivă din București, pentru a argumenta că Tribunalul București este competent teritorial să judece conflictul de muncă.
Prin Sentința Civilă nr. 73/10.02.2020, Tribunalul Brăila, Secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Tribunalul Brăila a avut în vedere faptul că dispozițiile Codului muncii, art. 269 alin. (2), instituie o competență exclusivă, iar nu una alternativă (relativă). De asemenea, dreptul de a alege între două instanțe deopotrivă competente, aparține Reclamantului, potrivit art. 116 Cod Pr. Civ.. Tribunalul a făcut trimitere și la art. 88 Cod Civ., articol care definește reședința persoanei fizice ca fiind locul unde persoana își are locuința secundară și drept urmare, pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a unui litigiu de muncă în funcție de acest criteriu nu este necesar ca Reclamantul să prezinte actul de identitate cuprinzând dovada stabilirii reședinței, fiind suficient să fie făcută o dovadă certă din care să rezulte că, în fapt, Reclamantul locuiește la adresa respectivă.
Astfel, Tribunalul Brăila, spre deosebire de Tribunalul București, a avut în vedere adeverința eliberată de Asociația de Proprietari, în care se menționa că Reclamantul este chiriaș al unui apartament și plata cotelor de întreținere este la zi. Reclamantul a prezentat o a doua adeverință, emisă de aceeași Asociație de Proprietari, de data aceasta fiind menționată și data de la care Reclamantul este chiriaș. Ca urmare, Tribunalul București sesizat inițial de Reclamant era competent să soluționeze prezenta cauză, în raport de criteriul “reședinței” Reclamantului la data sesizării instanței, a apreciat Tribunalul Brăila.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari ce au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ, conform art. 55 din Legea nr. 304/2004.
ICCJ, prin Decizia nr. 625 din 11 martie 2020, pronunțată de Secția a II-a Civilă, a confirmat cele reținute de Tribunalul Brăila și a stabilit că Tribunalul București este competent să judece conflictul de muncă dedus judecății.
În plus față de cele reținute de către Tribunalul Brăila, ICCJ a făcu trimitere și la dispozițiile art. 89 Cod Civ., respectiv:
”(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.
(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.
(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt.”
Totodată, ICCJ a avut în vedere faptul că se solicita reîncadrarea la locul de muncă situat în Municipiul București.
Apreciem că această soluție și valoarea dată unei adeverințe emise de o Asociație de Proprietari, prin care se atestă că o persoană locuiește efectiv într-un anumit condominiu, poate fi folosită cu succes și în alte situații litigioase, care nu au ca obiect neapărat contestarea unei Decizii de concediere.
